Ponta: Unii oficiali maghiari sunt o rușine pentru valorile UE

Ponta: Unii oficiali maghiari sunt o rușine pentru valorile UE
Publicat: 16/09/2015, 00:26
Actualizat: 16/09/2015, 08:17

„Nu doresc să răspund la provocările venite din partea unor reprezentanți guvernamentali maghiari – dar citiți relatarea de mai jos și veți înțelege indignarea pe care o simt, ca om și cetățean european, față de mentalități și atitudini pe care Europa le-a vazut doar în anii 1930-40!”, scrie premierul Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook, referindu-se la modul în care guvernul ungar a reacționat la criticile liderilor europeni față de modul în care Ungaria a gestionat problema migranților.

Ponta mai spune că, dat fiind comportamentul unor oficiali de la Budapesta, aceștia sunt o rușine pentru valorile UE.

„Ca mulți alți lideri politici europeni am datoria să atrag atenția și să sancționez comportamentul constant al unor oficiali guvernamentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceștia sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene; și în atitudinile antisemite, și în ceea ce privește tratamentul minorităților de toate tipurile, și acum în timpul crizei refugiaților!”, mai spune premierul.

Victor Ponta spune că „sârmă ghimpată, legi agresive, închisori și brutalitate cu siguranță nu vor rezolva problema – doar vor arăta că în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenți politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug respectivii refugiați!”

„Cred în solidaritate, în soluții raționale și sustenabile și mai ales în superioritatea valorilor europene – ce vedem în ultimele zile în Ungaria este în totală contradicție tocmai cu aceste obiective și valori!”, conchide șeful Executivului.

Ponta face trimitere la informațiile potrivit cărora ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a catalogat „extremiste” declarațiile făcute de Gianni Pitella, liderul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților Europeni, care a comparat măsurile antiimigrație luate de Guvernul Ungariei cu perioada nazistă.

„Declarațiile extremiste făcute de domnul Gianni Pitella sunt incorecte”, a reacționat șeful diplomației ungare, citat de MTI. Pitella afirmase că „gardul metalic construit de Ungaria pare o revenire pe vremea lui Hitler”. Peter Szijjarto le-a cerut socialiștilor europeni să înceteze „campania de minciuni” la adresa Ungariei.

Pe de altă parte, tot marți, MAE precizează, referitor la poziția ministerului ungar de externe față de declarațiile lui Victor Ponta, că maniera de acțiune a părții ungare este inadmisibilă și că se încearcă distragerea atenției de la aspectele de fond ale problemei migranților.

MAE român precizează, într-un comunicat de presă remis luni seara MEDIAFAX, că întrevederea dintre reprezentanții ministerului ungar de externe și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Budapesta a avut loc la solicitarea părții române, care a dorit să ceară lămuriri legate de intenția Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu țara noastră

Cu acest prilej, precizează MAE român, partea ungară a informat asupra nemulțumirii legate de o declarație a premierului Victor Ponta privind maniera de tratare a solicitanților de azil de către autoritățile ungare, aspect comunicat ulterior și la nivel public de partea ungară. Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta a mai informat că partea ungară a avut o reacție similară față de toți liderii europeni care au criticat modul de gestionare a crizei migranților de către autoritățile ungare.

„Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că maniera de a acționa a părții ungare, astfel cum a rezultat din acțiunile și mesajele de astăzi, este inadmisibilă și contrară Parteneriatului Strategic. Prin aceste acțiuni, partea ungară încearcă să atragă partea română într-o dispută artificială, de natură a distrage atenția de la aspectele de fond ale problematicii migranților și de la efectul de auto-izolare pe care îl au măsurile promovate de partea ungară. MAE român dezaprobă ferm astfel de abordări”, se arată în comunicat.

Reacția părții ungare a avut la baza declarațiile de luni ale premierului Victor Ponta.

Premierul a declarat luni, la Târgu-Jiu, că, în prezent, capacitatea logistică a României nu permite primirea a mai mult de 1.700 de imigranți și că, dacă va putea, România va primi mai mulți refugiați, dar nu vrea ca aceștia „să fie tratați cu bâta”, cum fac vecinii unguri.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...